luni, 22 iulie 2013

Un nou inceput...

 Dupa cum stie toata suflarea rapidista, avem noi patroni, care declara ca sunt rapidisti, dar nu au atat de multi bani incat sa fim scutiti de probleme. La inceput, trebuie sa fiu sincer, am fost oarecum reticent cu acesta vanzare, in sensul ca am vazut vorbe mult prea mari spuse de acest domn Cristescu. Din cate se pare, se aude ca ce s-a promis nu a fost respectat pana la ora actuala, iar jucatorii cu caractere mai puternice au inceput sa se arate reticenti in ceea ce priveste plata salariilor la timp. Vreau ca domnii patroni sa constientizeze ca au facut niste promisiuni, sper eu, bazate pe calcule, si lucrurile sa se puna pe roate. Cu aceasta ocazie trebuie sa se gaseasca noi sponsori, care sa mai contribuie la bugetul nostru, din cate am auzit, Murfatlar va fi unul dintre ei.
 Despre transferuri, nu putem vorbi de rau, din moment ce jucatori straini nu se pot transfera momentan, iar salariile nu pot depasi 7.000 de euro pe luna. De aceea, s-au adus si jucatori tineri ca Balauru sau Iacob, precum si experimentati ca Balan sau Pacurar. Trebuie sa intelegem ca atat se poate momentat si ca majoritatea fotbalistilor pun banii inainte, si deocamdata nu sunt siguri ca la Rapid va fi stabilitate finaciara. 
 Ma astept ca domnul Sichitiu, sa ocheasca tineri fotbalisti, pentru ca in trecut ne-a aratat ca se pricepe bine la acest lucru. De asemenea, ma asteptam ca jucatori precum Cristescu sau Maftei sa ne arate cat de rapidisti sunt....macar pentru un an, o jumatate de an, insa cum am spus si mai sus, pentru majoritatea banii vorbesc.
Lotul Rapidului pana in momentul de fata il gasiti la urmatorul link: http://fcrapid.ro/stire.php?id=14200
Si ca tot am zis ca e un nou inceput, debutam cu un meci greu, traditionalul Vaslui - Rapid, care se joaca in prima etapa, si de ce sa nu spun, mizez pe Ionita, Draghia sau Coman, pe sangele proaspat si pe dorinta de afirmare.
 In final, as vrea sa vad de la noua conducere o noua fata pentru site-ul nostrru, macar meniul sa fie updatat si toate linkurile sa mearga....la momentul actual, la sectiunea echipa este cea de anul trecut, fan shopul este oprit pentru update de luni de zile, conducerea il are pe copos ca patron....oameni buni, puneti-va pe treaba!
 In alta ordine de idei sper ca stadionul sa fie cosmetizat macar, dupa cum a promis doamna Caciureac, sa vedem un visiniu proaspat pe batranul Giulesti.

P.S. O sa initiez un sondaj privind noua conducere...va invit sa va exprimati opinia!
FZR!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu